Pentru a nu umple descrierea fiecărui volum de pe site am ales ca toate informațiile despre legarea cărților să fie scrise aici. Nu vom expune metodele noastre de lucru, secretele sau rețetele ci doar vă ajutăm să înțelegeți procesul de legare a cărții.

 

 

I. Blocul de carte

Blocurile de carte pentru cărțile de cult nu sunt tipărite de noi. Unii clienți au crezut că noi le și tipărim, văzând complexitatea lucrărilor. Nu. Ele sunt tipărite sub egida diferitelor edituri din țară. Editura Patriarhiei Române de la care sunt majoritatea volumelor de pe site este cea a Institutlui Biblic și de Misiune a Bisericii Ortodoxe. Sub aceasta au apărut cărțile de cult având monopol. 

A doua editură importantă de la care legăm cărțile este cea a Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, Editura Adormirea Maicii Domnului. 

Alte edituri ar fi: Cartea Ortodoxă, Biserica Ortodoxă Alexandria, Biserica Ortodoxă din Moldova, Agapis, Măn. Sihăstria, Chilia ,,Buna Vestire” – Schitul Lacu, Muntele Athos, Evanghelismos, Anestis etc.

 

Blocurile de carte de piață le putem împărți în trei categorii: 

 1. broșate – foile nu sunt realizate pe fascicule/caiete și sunt doar pur și simplu lipite la cotor cu termoclei, rezultând un cotot drept, inflexibil și a cărui probabilitate de cedare este mare

Din această categorie evităm să achiziționăm volume spre legare fiindcă există posibilitatea ca în timp să se ,,înmulțească” volumul, începând să sară filele. Am avut volume la legat din această categorie și nu numai că le-am legat pe cât s-a putut pentru a putea ține cât mai mult, dar cu ajutorul mașinii de rotunjit cotorul, am și rotunjit cotorul acestora. Desigur, calitatea blocului de carte rezultat ține foarte mult de grosimea hârtiei și maleabilitatea ei. Sunt volume broșate care au hârtia groasă și tare care deschiderea va exercita o presiune mare asupra cotorului care va ceda în timp, și volume care au hârtia subțire, maleabilă și care se deschid bine; nu ca o carte pe fascicule dar măcar satisfăcător.

2. Pe fascicule și broșate

În această categorie intră toate volumele de cult de la IBMBOR cât și de la alte câteva edituri mai importante, care sunt realizate pe fascicule/caiete, cusute industrial cu ață și broșate cu termoclei. Cotorul acestora este drept. 

3. Pe fascicule neîncleiate sau încleiate cu aracet.

Înainte de anul 2014-2015 aproximativ, nu mai știu exact, pe la începutul activității mele de legătorie, toate cărțile de cult din România produse sub egida Bisericii Ortodoxe Române erau nu numai realizate pe fascicule dar cusătura, iar acesta este un aspect teribil de important, era realizată pe tifon. Practic, tifonul nu era aplicat peste cusutură ci era înglobat în cusutură. Totodată, vechea aparatură încleia foarte bine volumele astfel încât la mijlocul fasciculelor, acolo unde este cusătura, aracetul intra și fixa exact cât trebuia ața, care închidea și filele puțin, le lipea, astfel încât cusătura să țină cât mai mult. Această tehnică pe care am regăsit-o la cărți vechi și din anii ’60 a fost înlocuită cu una mai rapidă dar scăzând mult calitatea blocului de carte. Desigur, la cărțile pe care ni le-am realizat pentru propria bibliotecă exact așa s-au realizat, aracetul prinzând foarte bine cusătura și filele, dând și mai multă rezistență volumelor.

Singura Editură care păstrează oarecum la fel tehnica și cele descrise mai sus, este Ed. Adormirea Maicii Domnului, a Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România. Cărțile sunt adevărate bijuterii, textele sunt aceleași pe care le foloseam dinainte de cearta legată de calendar, Mănăstirea Neamț fiind sursa lor în principală, deci nefiind vorba de texte “schismatice”, “eretice”, “fără binecuvântare” (nu știți dumneavoastră câte cărți ați citit cu binecuvântarea x pe care episcopul nici n-a citit-o dar “e cu binecuvântare!” – un fel de monopol bisericesc), fiind realizate pe fascicule, cusute industrial la mașini și încleiate cu aracet. Noi le luăm deja încleiate și nelegate dar repetăm procesul de încleiere de la zero.

Am scris acestea, încercând să nu intru în detalii prea multe, pentru a înțelege că nu există doar un anumit tip de tehnică aplicat atunci când trebuie încleiat și pregătit blocul de carte. Mai simplu se poate spune că se pot încleia ori cu aracet tipografic, tradițional ori cu adeziv polivinilic. Nu putem intra în prea multe detalii, dar ne-am dezvoltat o anumită tehnică prin care, mai ales cărțile de la IBMBOR, să le încleiem foarte bine, să le rotunjim cât se poate de bine ca să prelungim cât mai mult posibil apariția deteriorării fasciculelor. Tuturor volumelor le sunt aplicate tifon iar înainte de încleiere este înlăturat atât la biblii (ajungând până la cusătură) cât și la toate cărțile de la IBMBOR orice strat de tifon sau material. Volumele inițiale de cult IBMBOR nici măcar nu conțin tifon ci o folie/hârtie ce ține loc de tifon și care va ceda imediat. Noi dăm tot jos. E neapărat necesar ca la orice carte pe care o cumpărați să fie respectate aceste lucruri.

La Biblii, de exemplu, noi după ce îndepărtăm totul (hârtie și pânza de pe cotor) ajungem exact la cusătură, le rotunjim și apoi le încleiem trainic tradițional, cu aracet, întâmplându-se exact ceea ce spuneam mai sus de tehnologia veche de legare a cărților unde aracetul pătrundea cusătura și la interiorul fasciculelor. Astfel, blocul de carte rezultat este clar superior încleierii industriale inițiale. Bine ar fi ca majoritatea Bibliilor legate de pe piață să respecte acești pași. Eu mă îndoiesc de 99% din ce este în afara atelierului nostru. De ce? Fiindcă implică timp în plus, de 3-4 ori mai mult ar dura, decât dacă ai lăsa vechiul tifon acolo și doar ai schimba coperta…

Rotunjirea corespunzătoare a cotorului, pe care-l denumesc și coloana vertebrală a cărții, este deosebit de importantă. Practic, o carte bine legată începe din acest punct, al rotunjirii și încleierii blocului de carte. 

Alt aspect important este reprezentat de forzaț/contra-coperți. Noi am folosit mereu carton și nu hârtie, de 220gr Canson și Favini. Calitatea acestor mărci este indiscutabilă, mărind calitatea volumului rezultat.

 

 

II. Vopsirea tranșelor

În primii ani de legătorie am folosit diverse metode pentru a vopsi cărțile, am încercat diverse firme și nuanțe, am încercat atât tehnici tradiționale care cereau timp și ridicau costul produsului cât și tehnici rapide. De mai bine de doi ani ne-am făcut o proprie rețetă de vopsire a tranșelor cărților, cu roșu, în care vopseaua nu rămâne doar la suprafață hârtiei ci intră și în textura acesteia, neexistând posibilitatea desprinderii ei. NU folosim spray-uri pentru a vopsi tranșele volumelor. 

Singura nuanță în care vopsim tranșele volumelor este roșu. Pe lângă aspectul istoric (folosindu-se și înainte la volume) culoarea roșie se integrează foarte bine în spațiul liturgic dar și în combinație cu diverse nuanțe de piele, este una nobilă, având și o anumită simbolistică în pictura bisericească și în cadrul cultului bisericesc, acela al vieții, căldurii și iubirii dar și a jertfei, dacă ne aducem aminte de Mântuitorul și de hlamida roșie.

 

III. Realizarea coperții

Toate volumele sunt legate în piele naturală de vită. Pielea naturală de vită aleasă este în principal tăbăcită chimic, industrial, aceasta fiind pielea folosită în proporție de 99% dintre artizani. Desigur, există și pielea tăbăcită vegetal, o tăbăcire naturală pentru a putea înțelege mai bine calitatea ei, piele care poate fi vopsită manual, care se poate sculpta și care, teoretic, ar rezista mai mult decât cea chimică în timp. Ar fi mult de discutat… Oricum, pielea pe care noi o folosim este cea mai bună din mostrele pe care le adunăm anual (nuanțele și tipurile pe care le căutăm). Nuanța cea mai des cerută este grena / bordo, încercând mereu să o ținem în stoc, fiind singura care se integrează cel mai bine în spațiul liturgic. Pe lângă aceasta avem în vedere să fie în stoc și alte nuanțe: negru, roșu, albastru, maro sau crem. În alte nuanțe “țipătoare” care sunt kitsch cu adevărat și care n-au nici o legătură cu spațiul liturgic, nu legăm volumele. 

Coperțile sunt realizate atât din piele cât și din carton de legătorie, mucava fiind denumirea folosită de majoritatea. Volumele mai mari A4+, mai grele sau modelele complexe au cartonul dublu. În funcție de dimensiunile volumului, se taie și pielea avându-se în vedere diferite măsurători, cele mai importante și care pot varia de la volum la volum, fiind lățimea, lungimea și grosimea cotorului. Fiecare legător, în funcție de modul și stilul de lucru, are un algoritm de măsurare, stabilire și de debitare a pieleii. Tot la această etapă se stabilește câte câmpuri va avea ricănul (cotorul) și se atașează coperții.

IV. Decorarea coperții

Etapa aceasta este una deosebit de importantă, care implică multă răbdare și atenție, o singură greșeală ducând la distrugerea coperții și reluare procesului de realizare a coperții pentru imprimare. Desigur, nu orice volum legat în piele este și bine decorat. Sunt anumite detalii care fac diferența…

 1. Timbrul sec 

Timbrul sec reprezintă imprimarea matriței direct pe material, fără a avea între cele două vreo folie. Va rezulta o imprimare oarbă. Aceasta poate fi la suprafață sau în adâncime. La volumele noastre veți observa că ele sunt cât mai adâncime și totodată atât cât permite pielea. Dacă legătorul este experimentat și cunoaște bine pielea pe care o va folosi, va reuși să realizeze un timbru sec minunat, scoțând în evidență și mai mult atât frumusețea și nobilul pielii naturale, cât și modelul în sine. Desigur, deși pare mult mai ușor de realizat timbru sec decât imprimare în culoare, lucrurile stau invers. Trebuie experiență și pricepere pentru a stabili temperatură necesară, presiunea și timpul de expunere.

2. Imprimare în nuanțe

Folio/folia care se pune între matrițe și copertă se găsește în diferite nuanțe. Prin contactul celor două, la o anumită temperatură, presiune și timp de expunere, nuanța se aplică. Așa se realizează imprimarea cu auriu, argintiu și alte nuanțe. Desigur, pentru menținerea acestui strat folia aceasta trebuie să fie calitativă. Totodată, imprimeul trebuie realizat exact la temperatura necesară și cât mai în adânc. Momentan folosim ceva foarte bun realizat în Italia. De ce se ia auriul de pe unele volume? Fiindcă ceva nu s-a respectat, iar în principal nu s-a efectuat imprimarea cât mai în adâncime posibil.

Pe de altă parte, imprimarea trebuie să fie clară, modelul trebuie să rămână clar, curat. Legătorul are obligația de a îndepărta excesul de folio imprimat dacă nu a reușit să imprime doar unde este modelul. Am văzut extrem de multe imprimări pe cărți și îmi era greu să înțeleg cum ar fi trebuit să fie imprimarea finală de la atâta auriu imprimat pe lângă model, în exces. 

Modelele pe care le folosim sunt alese după gustul nostru, în principal al meu (Gabriel Panainte), alegând cu grijă fiecare design, stând și editând la ele chiar și ore, ca în final să fie frumos și să se integreze în spațiul liturgic sau în cămara de rugăciune a fiecăruia dintre noi. Toate modelele cât și ceea ce legăm aici trebuie să fie în concordanță cu credința noastră. Ca să înțelegeți mai bine o să vă expun o situație. Ni s-a cerut să facem o biblie din Biserica noastră, BOR, aplicând un model masonic, ba chiar să fie realizată matriță în acest sens. Posibilul client posibil că avea tangențe cu masoneria, sau posibil se revendica cu crezul ei, prea puțin contează. Am spus că nu vom lega niciodată ceva ce 1. nu are sens cu cerințele date 2. Masoneria a fost condamnată de Biserica noastră 3. ar contraveni crezului patronului legătoriei, Sf. Antim Ivireanul cât și al nostru. Răspunsul său a fost că e doar o comandă iar banii ar trebui să conteze și să primeze. Clasic dar banii n-au contat niciodată în această afacere. Banii sunt doar un mijloc pentru a realiza anumite lucruri sau fapte dar nu cel mai important lucru. Astfel, am refuzat comanda. În decursul anilor am refuzat anumite comenzi dacă am considerat că rezultatul cerințelor clientului se concretizau într-un kitsch. Dacă nu consider că rezultatul reprezintă atelierul, nu va ieși niciodată din atelier. E un punct important peste care nu trec și nici nu consider clientul stăpânul nostru. Șef de stat, director, episcop, preot etc își va lăsa epoleții când îmi va intra în atelier…

V. Presare și finalizare

După ce blocul de carte este pregătit, având și capital band-ul aplicat împreună cu semnele de carte, se așează între coperți, cărora le-a fost aplicat în prealabil aracetul, și se pun la presă un anumit timp. Cât? Secret! 😀 

După ce ne aducem aminte de cărțile din presă, le scoatem pentru ultima etapă: finisarea. Șanțurile dintre cotor și copertă sunt finisate cu ajutorul unei rolete sau filete, cotorul, în principal nervurile/bindurile sunt decorate la extremități, cel mai des aplicându-li-se linii în auriu sau altă nuanță, semnele de carte sunt tăiate la dimensiunea necesară iar în final întreaga copertă este dată cu cremă hidrantă și volumul este verificat pentru o ultimă dată.

 

Concluzii:

Un legător bun trebuie să știe extrem de multe detalii tehnice și tehnici dar pe timpul când legătoria cărților era în floare, acum o sută de ani, într-o vreme când nu exista legătorie industrială, legătorie cu spiră metalică sau de plastic, legătorie tip broșare și toată tehnologizarea care a dus la scăderea calității tehnice a cărților dar și a frumuseții lor, un singur om nu lega singur o carte, un singur om nu făcea munca a mai multor oameni care fiecare avea domeniul său: unul culegea literele din plumb pentru imprimare, zețarii, alții verificau textele, alții realizau coperta, altul decora, altul făcea literele de plumb, altul matrița pentru turnarea literelor din plumb etc. Dacă noi, legătorii experimentați, știind și făcând munca atâtor oameni din acest domeniu, am fi trăit în acel timp, cum am fi fost văzuți? Normali nu cred… Dar totuși facem asta astăzi!

Slavă Domnului pentru toate deoarece numai prin El e posibil!

El a dat talantul iar noi îl lucrăm tot spre a Sa laudă și slavă!