Aseară am finalizat un nou volum, Sfânta și Dumnezeiasca Evanghelie, format mic. Am ales să folosesc piele veritabilă de vițel. 

     Modelul este unul pe care am început să-l folosesc mai des, carton dublu, etajat. Spre deosebire de varianta clasică a acestui model, m-am gândit să mai fac un chenar la interior, pe lângă cele 3 canturi ale cărții. Existau două variante: fie să-l aplic în spațiul rămas disponibil (ținând cont de mărimile standard ale cărții după care trebuie executată coperta) sau să nu țin de mărimile standard și să fac marginile coperții mai mari ca de obicei iar modelul să nu intre sub forzaț ci să fie vizibil. Am ales varianta a doua.

     Există trei posibilități de decorare a unei coperți: manual, utilizând doar unelte de mână tradiționale, industrial, utilizând doar matrițe, combinate, utilizând și unelte tradiționale dar și matrițe. 

La decorarea acestui volum am folosit în principal uneltele de mână tradiționale. Matrițele sunt reprezentate de Icoana Învierii, crucea coptă de pe spate și de colțare. În rest, totul a fost imprimat manual, decorațiune cu decorațiune. În piele veritabilă, e mult mai greu de imprimat decât în piele ecologică. Iar în piele de vițel, comparată cu cea de capră, mult mai greu.

     Spre deosebire de celelalte de cărți de cult, acest volum a fost cusut MANUAL. De ce am ales un bloc de carte cusut manual în locul unuia cusut industrial?

1. Nu se pot compara. Primul e superior.

2. Se deschide normal.

3. E rezistent în timp la o folosire îndelungată.

4. Cotorul nu va ceda.

5. Hârtia (aproape cartonată) necesită o coasere pe măsură. Una cât mai trainică. Una e hârtia de liturghier și alta cea de la evanghelii. 

 

Volumul NU este de vânzare. Face parte din biblioteca personală. Totodată, reprezintă rezultatul testelor/încercărilor de a lucra și în piele veritabilă. Curând ne vom apuca și în piele veritabilă, dar va mai dura. La momentul respectiv vom expune motivele pentru care nu am făcut-o. 

     VIDEO:

 

 

 

 

IMAGINI:

About the Author

Panainte Gabriel-Georgian

Panainte Gabriel-Georgian ()

Website: http://legatoriadelux.ro

Leave a Reply